Festival de break-uri pentru o calificare istorică. Begu, rendez-vous de gală cu Bouchard în optimile Australian Open

Festival de break-uri pentru o calificare istorică. Begu, rendez-vous de gală cu Bouchard în optimile Australian Open
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu (42 WTA) s-a calificat în premieră în optimile de finală ale unui turneu de Mare Șlem, învingând-o în două seturi identice ca scor și desfășurare pe surprinzătoarea nemțoaică de 19 ani, Carina Witthoeft, scor 6-4, 6-4, în 85 de minute. Irina a reușit să lege pentru prima dată în carieră trei victorii consecutive la Australian Open, la a 15-a prezență pe tabloul principal al unui Grand Slam. Parcursul excelent al Irinei la Melbourne a  început cu victoria împotriva favoritei 9, Angelique Kerber (6-4, 0-6, 6-1), urmat de succesul cu 7-5, 6-4, în fața Katerinei Siniakova.

Primul set a avut o evoluție nebună a scorului și poate fi perfect descris ca un festival al break-urilor care a reflectat numărul mare de erori – 34 în total, 16-18 pentru Begu. În cele 43 de minute, cât a durat primul act, Irina a avut inițiativa, s-a desprins la 2-0, apoi la 3-1, însă procentajul scăzut de primă minge, sub 50% în primele game-uri, și dublele greșeli i-au permis Carinei Witthoeft să egaleze la 3-3, apoi să conducă cu 4-3. Într-un set al seriilor de break-uri, game-uri și erori, Irina a finalizat cu trei game-uri  legate, pentru un triumf cu emoții, cu 6-4.   

Procentajele ambelor jucătoare au avut de suferit în acest al treilea meci pe hardul australian de la Melbourne, față de partidele anterioare.

Setul doi a urmat un parcurs similar cu primul: break Begu, erori simple din partea Irinei care a părut că forțează dincolo de limite dar și de cerințele meciului, revenire din partea Carinei, egalitate la trei și pas în față pentru Witthoeft, jucătoarea de pe locul 104 WTA. La 3-4, Begu a reacționat din nou: a reușit un game alb de serviciu, apoi și-a creat oportunitate de break, convertită. Ultimul game a fost mai strâns decât cel cu care Irina și-a adjudecat primul set, însă deznodământul a fost același.

În optimi, Irina Begu o va înfrunta în premieră pe canadianca Eugenie Bouchard, favorită 7 la Australian Open, învingătoare în fața franțuzoaicei Caroline Garcia, 7-5. 6-0 și a ei armată de fani „Genie Army”.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul "FBI"
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Marea voce a României s-a stins! Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
Marea voce a României s-a stins! Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×